AUTORII PRINCIPALI CARE AU ARANJAT LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989 SUNT TOTI EVREI ! ACESTA E UN ADEVAR ISTORIC, INCONTESTABIL !

 Sursa: Fara Secrete 

Desi s-au implinit 25 de ani de la Lovitura de Stat din Decembrie 1989, atunci cand tartorii principali sunt intrebati despre aceste aspecte, dau din colt in colt, oferind tot felul de raspunsuri ambigue. Nu-i nimic, de asta exista bloger, scriitori de conspiratii, respectiv presa independenta, pentru a oferi o alta perspectiva asupra a ceea ce s-a petrecut in realitate. Ei bine, istoric vorbind, evreii sionisti au fost cei care au pus bazele ideologiei numita Comunism (sau Bolsevism).

Preiau o serie de informatii, destul de succinte prezentate pe site-ul Miscarii Legionare:

„1. Iulian Vlad. Evreu. General. Şef al Departamentului Securităţii Statului, din timpul regimului Ceauşescu, până pe 31 decembrie 1989.

2. Silviu Brucan (Brukner). Evreu bolşevic care prin presa vremii de dupa 23 august 1944 întreţinea cultul dictatorial al Anei Pauker şi a trimis în puşcării şi la Canal elitele românilor. Ataşat atât bolşevicilor evrei aduşi în România pe tancurile Armatei Roşii, cât şi urmaşilor acestora, fapt ce reiese cu uşurinţa din activitatea sa de coordonator în procesul de preluare a puterii politice, în luna decembrie 1989, de către aceştia şi în cadrul Guvernului Petre Roman. „Mie mi s-a părut, mărturiseşte Mihail Şora, ministrul învăţământului, 1989-1990, că întotdeauna, Brucan a avut mai multe orientări, în funcţie de interes. Când am ajuns eu ministru, Brucan era, oficial, doar un fel de consilier. De fapt avea o influenţă imensă, făcea figura unei eminenţe cenuşii” (Toma Roman-jr., Mihai Şora, Roşu de Paris(II), www. plai cu boi, 10/31/05).

3.Victor Stănculescu. (Absolvent al liceului evreiesc?). General în regimul Ceauşescu. Numit de Ceauşescu la conducerea Ministerului Apărării în locul ministrului Milea, care încetase din viaţa, în condiţii încă neelucidate. Până la 27 decembrie, 1989, prim-adjunct al ministrului apărării naţionale. Ministru al economiei naţionale, 1989-1990. Ministrul Apărării, în 1990-1991.

4.Teodor Brateş. „-La Televiziune a apărut Teodor Brateş, ginerele călăului Nicolschi din perioda dictaturii urmaşilor lui Cain, alături de Petre Popescu şi George Marinescu, transmiţănd o stare de groază în toată ţara. Potrivit acestora, în Bucureşti nu erau decât terorişti şi securişti, care atacau şi ucideau, arabi plătiţi ca să ucidă, erau otrăvite apele, aruncate în aer uzinele termice şi barajul de la Dâmbul Morii, etc.”(Ieronim Hristea, De la steaua lu David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti 2004). Numai neadevaruri, dar care erau de natură să provoace un razboi civil. Şi alţii, de la Televiziune, pe care îi ştim cu toţii.

5. Cazimir Ionescu. Evreu. Pe 22 decembrie la Televiziunea Româna: „O coloana blindată motorizată se îndreaptă spre Piteşti, pentru a ocupa punctul atomic, rafinăria, rezervele de cianură, barajul de la Curtea de Argeş. Odată cu căderea acestor puncte, oraşul Piteşti poate să dispară complet de pe harta lumii.”

In pragul haosului, panicii şi a războilului civil.

6. Cico Dumitrescu, contraamiral. Evreu. Tot pe 22 decembrie, tot de la televiziune, panica pe români, cu acţiunile terorişilor.

7.Ion Iliescu. Bunicul după tată a fost Vasili Ivanovici (botezat Ilici), evreu rus, bolşevic, puşcăriaş, fugit din Rusia, urmărit de poliţia ţaristă. Şi-a schimmbat numele în Iliescu, probabil pe la 1900. Alexandru Iliescu (tatăl lui Ion Iliescu), băiatul cel mare al lui Vasili, s-a căsătorit în anul 1929 cu Maricica, o ţigancă bulgăroaică, din neamul căldărarilor, analfabetă, care vorbea prost româneşte şi care este adevărata mamă a lui Ilici.

Ilici s-a născut la Olteniţa, la 3 martie 1930, an în care Alexandru Iliescu a fugit în Rusia, unde a stat până în 1935-1936.

Maricica, mama adevărată a lui Ilici, moare n 1932, fiind înmormântată la Olteniţa (atenţie la diversiunea cu Maria Ivănuş din Bucureşti, care nu era mama lui Ilici).

În 1940 Alexandru Iliescu s-a căsătorit cu Mariţa, ţigancă din Maramureş, soră bună a mamei lui Ion Cioabă din Sibiu, bulibaşa ţiganilor, cu care a avut doi băieţi, fraţi vitregi ai lui Ilici (Mircea şi Crişan, veri primari ai lui Cioabă). Unul a fost ataşat militar al României la Moscova, iar celălalt director adjunct la IRSOP.

Însuşi Ion Cioabă a recunoscut, într-un interviu dat cu puţin timp înainte de a muri, că el şi preşedintele Iliescu erau veri.

Ilici Iliescu, la recepţiile lui Ceauşescu, nu se ducea cu soţia sa , Nina Bercovici, ci cu Mariţa, mama vitregă. (Ieronim Hristea, De la steaua lui David la steaua lui Rothschild, Editura Ţara Noastră, Bucureşti, 2004, p. 454. Ieronim Hristea a preluat frazele de mai înainte din cartea lui Vladimir Alexe, Ion Iliescu-biografie secretă).

Nu punem în discuţie dragostea unor tineri, indiferent de originea lor etnică, ci evidenţiem originea bolşevică a lui Ion Iliescu. Dar pentru că bolşevicii la care ne referim sunt evrei, se impune şi precizarea apartenenţei lor etnice. Asa cum există pe lumea aceasta români, francezi, englezi, germani, italieni, ruşi, etc. şi atunci cand sunt corecţi şi când au săvârşit fapte reprobabile, tot aşa există şi evrei. Numai că oculta evreiască acţionează cu ameninţări atunci când se precizează cuvântul evrei pentru cei care au săvârşit fapte reprobabile.

Revenind la Ion Iliescu, se poate constata că se trage dintr-o familie de evrei din Rusia şi că din cei cinci bărbaţi, patru au trăit mai mulţi sau mai puţini ani în Rusia, respectiv în URSS.

Ion Iliescu şi-a făcut studiile universitare la Moscova, unde ajunge cu sprijinul Anei Pauker.

Unul din fratii lui după tată, a fost ataşatul militar al României la Moscova.

Tatăl lui Ion Iliescu, Alexandru Iliescu, kominternist, a participat la Congresul Partidului Comunist din România, din 1931, din localitatea Goricova, de lângă Moscova. Rezoluţia acestui congres cerea dezmembrarea Romaniei. La acest congres tatăl său devine membru al Comitetului Central. Ion Iliescu nu şi-a dezamăgit tatăl, contribuind, în 1990, la blocarea Reîntregirii României.

Eftimie Iliescu, fratele lui Alexandru Iliescu, unchiul lui Ion Iliescu, ofiţer de securitae, a participat la crimele împotriva poporului roman, ca adjunct al lui Alexandru Drăghici, ministrul de interne.

Soţia lui Ion Iliescu este evreică. Alături de cei patru bărbaţi, a fost al cincelea element de siguranţa, pentru cei care au investit din punct de vedere politic în Ion Iliescu.

Ion Iliescu a avut strânse legături cu familia Valter Roman.

A fost numit, la 26 decembrie 1989, preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, la 13 februarie 1990 preşedinte al CPUN. Din 20 mai 1990, preşedinte al Republicii.

8. Petre Roman. Evreu. Tatăl său, Valter Roman, adus pe tancurile sovietice, pentru implantarea bolşevismului în România. Petre Roman a fost numit prim-ministru, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990, apoi, după alegeri, tot prim- ministru, 20 mai 1990-26 septembrie 1991. Petre Roman se plânge că Parlamentul nu i-a fost favorabil la toate legile depuse în legătură cu agricultura. Constată că în urma acestui fapt agricultura arată jalnic, neproductivă-prin parcelarea pământului, prin abandonarea, nelucrarea terenurilor agricole, care au ajuns în paragină, de izbelişte, prin desfiinţarea unor unităţi viabile, aşa, asociaţiile agricole -Cooperativele agricole de producţie, fostele Gospodării agricole colective. Vicleană ocolire. Nu faptul că ţăranii şi-au primit pământul confiscat de regimul comunist înapoi, desigur în suprafeţe mai mici sau mai mari, dupa cum le-au avut, a dus la un dezastru absolut în agricultură, ci confiscarea mijloacelor de producţie. Ţăranii, când au fost obligaţi să intre în gospodariile agricole de producţie, au fost obligaţi să predea acestor unitaţi socialiste şi animalele, plugurile, tractoarele, batozele şi alte mijloace de producţie. In 1990, pe lângă pământ, le reveneau de drept şi mijloacele de producţie. Nu li s-au restituit. Ţăranul român s-a văzut în faţa pămantului doar cu braţele. Lovitură criminală. Sărmanul şi-a cumpărat cazmale şi a început să lucreze. Şi-a cumpărat câte un măgăr, şi-a cumpărat un mânz şi a lucrat tot cu braţele, pâna mânzul s-a facut cal de tracţiune. Ca să are cu tehnica moderna agricolă, care nu i s-a restituit, de fapt i s-a confiscat a doua oră, plătea cu produse agricole şi ramânea flamând. Dar nici atunci nu i se ara tot pământul şi se striga împotriva lui că nu e înstare să fie ţăran, să-şi lucreze tot pământul. Dar el dovedise cu vârf fi îndesat, de mii de ani, că el este ţăran, agricultor. Iar pâna la 23 august 1944, a fost factor de luat în seamă la stabilirea preţului grâului în Europa, uneori chiar el facea preţul grâului european. A trebuit să vina o mâna de bolşvici evrei din Rusia, după 23 august 1944, la putere în Romania, să lovească de moarte ţărănimea româna, iar urmaşii lor, din decembrie 1989, să lovească iar, tot de moarte, aceeaşi ţărănimea română. Nerestituirea uneltelor agricole şi în consecinţă incapacitatea ţărănimii române de a-şi lucra pământul, pentru prima data în existenţa ei multimilenară, a fost programată. A apărut pământ nelucrat şi foametea în mediul ţăranesc şi în toată tăra. Cumpărătorii străini, dar şi politicienii profund certaţi cu moralitatea faţă de propria ţară, după un timp, au invadat satele României, cumpărând pământ pe sume de nimica. Probabil şi finanţarea, din exterior, a unor cetăţeni români de alta etnie, pentru a cumpăra cât mai mult pământ. Tot acest pămant va fi naţionalizat, fără despăgubiri. Noii pripropietari şi-au scos cu vârf şi îndesat preţul dat. Dacă ţăranilor li s-ar fi restituit mijloacele de producţie, cu acestea ar fi arat, semănat şi recoltat tot pământul, ca pe vreamea gospodariilor socilaiste de productie şi fiecare ţăran ar fi beneficiat proporţional cu suprafaţa pământului său. Intreaga agricultură a ţării era mecanizată şi irigată. Politicieni pentru care nici o pedeapsa nu ar fi fost prea mare, ziarişti, reporteri TV se întreceau să râda de agricultorul român. Fabrica de tractoare ar fi fost subvenţionată de către toţi ţăranii din Romania, cu o mica parte din veniturile lor şi nu ar fi fost falimentată din lipsă de cumpăratori de tractoare. Localitaţile rurale, cele mai multe, de la câmpie, în câţiva ani îşi vor fi împrospătat utlajele mai vechi cu altele noi, fenomen normanl, într-o ţară condusă pentru binele ţării. In felul acesta România nu ar fi fost depopulată, tot programat, tinerii locuitori ai satelor având de lucru la ei acasă. Şi la drept vorbind, Fabrica de tractoare din Braşov şi Semănatoarea- de combine, din Bucuresţi, ar fi trebuit să devină proprietatea ţărănimii române, reprezentată printr-o asociaţie pe ţară. Soluţii pentru progresul României au fost, dar nu s-a vrut aşa ceva.

România a fost jefuită şi de finanţele sale, a fost lovită şi pe plan industrial, negandu-i-se orice capacitate performantă industrială, ceea ce s-a vazut că nu e adevarat. Cumplexele industriale, din clipa vânzării lor, au funcţionat la parametri concurenţionali internaţionali. Modernizarea a fost si este un proces continuu. Industria petrolului, cu toate fabricile aferente, complexele energetice nucleare, cu toată capacitatea industriei românesti de a fabrica în ţară utilajele mecesare, producerea de apa grea, industria de elicoptere, construirea de nave maritime şi altele si altele.

În legatură cu alcătuirea Guvernului provizoriu, Petre Roman scrie: „…eu n-am propus decât două persoane, pe Gelu Voican şi pe Mihai Drăgănescu, numiţi amândoi viceprim-miniştri, aşadar colaboratorii mei cei mai apropiaţi… Cât despre Mihai Drăgănescu, el era prieten cu tatăl meu”… (Petre Roman, Libertatea ca datorie, Editura Paideia, 2000, p. 112).

9. Gelu Voican Voiculescu. Evreu. Viceprim-minstru, din 26 decembrie 1989, iar din 31 decembrie are şi funcţia de Comandant al Departamentului Securităţii Statului.

10. Mihai Drăgănescu. Evreu. Viceprim-ministru, din 26 decembrie 1989.

11. Mugur Isărescu. Evreu. După Revoluţia din decembrie 1989, a fost titularizat la Ministerul Afacerilor Externe. Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. Din septembrie 1990, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.

12. Ioan Aurel Stoica. Evreu. Ministru al industriei construcţiilor de maşini,

13. Nicolae Militaru. Evreu. General. Ministrul Apărarii, 1989-1990.

14. Sergiu Celac. Evreu. De reţinut informaţia: „în arhive se descoperise că tatăl lui Celac, angajat la Consiliul de Stat al Planificării în anii 50, furnizase informaţii strategice consilierilor sovietici. Sergiu Celac era… translatorul lui Ceauşescu” ( Emil Berdeli, Microfoanele din dormitor au dezvăluit şi situaţii jenente pentru şeful DIE, în Gardianul, 15 aprilie, 2004). Ministru de interne, 26 decembrie 1989-28 iunie 1990. Ambasador la Londra, 1990-1996, din 1991 acreditat şi la Dublin, cu reşedinţa tot la Londra. Guvernul Petre Roman şi preşdintele Ion iliescu, au blocat Reîntregirea Romaniei. Poziţia Guvernului Petre Roman a fost exprimată public, fără echivoc, de ministrul de externe Sergiu Celac: ” Ministrul de externe de atunci, al româniei, declară Agenţiei FRACE PRESS că Podul de flori constituie o iniţiativă particulară. Adică e problema lui Gheorghe Gavrilă Copil şi atât? Cutremurătoare opinie, din partea unui membru al guvernului!” (Gheorghe Gavrilă Copil, Societatea Culturală Bucureşti-Chişinău, Editura Dacia Eternă, Bucureşti, 1999, p.33. Cartea deconspiră, pe bază de documente, anexarea Revoluţiei Române şi a Podului de flori, de către casnicii Moscovei. Poate fi accesată pe internet la www.agero, la rubrica Istoria Romaniei, în cadrul titlului Dragi romani din R. Moldova veniţi cu noi în Uniunea Europeană, la www.curaj.net şi la www.miscarea.com, la rubrica De peste Prut.

15. Mihai Chiţac. Evreu. General-locotenent. Ministru de interne, 1989-1990.

16. Moldoveanu Ioan Jean. Evreu. General-locotenent. Adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Poliţiei, 1989-1990.

17. Dan Marţian. Evreu. Studii superioare la Moscova. Lector la Ştefan Gheorghiu. Apropiat al lui Ion Iliescu.

În 1990, preşedintele Camerei Deputaţilor.

18. Alexandru Bârlădeanu. Evreu. Impus de Moscova, la Bucureşti, în 1947, ca secretar general al guvernului de atunci.

În 1990, preşedintele Senatului.

19. Adrian Severin. Evreu. Ministru de stat pentru reformă şi relaţiile cu Parlamentul, 1990-1991, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru privatizarea şi Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii, 1991-1992.

20. Corneliu Bogdan. Evreu. Angajat de Ana Pauker la MAE ca director. Din 26 decembrie 1989, ministru secretar de stat la Ministerul Afacerilor externe.

21. Teodor Stolojan. Tatăl său, la studii în URSS, a venit însurat cu o cetăţeană sovietică.

Ministru de finanţe, 1990-1991. Prim-ministru, 1991-1992.

22. Eugen Dijmarescu. Evreu. Ministru al economiei şi finanţelor, 1991.

23. Mihai Şora. Prieten din tinereţe cu Miron Constantinescu, cu Benno Hechter, fratele lui Mihai Sebastian s.a. La studii în Franţa, unde, în 1938 devine membru al partidului comunist francez, partid membru al Kominternului. Angajat, în 1948, de către Ana Pauker, la Minisaterul de Externe. Admiraţia pentru Ana Pauker nu a reuşit să şi-o disimuleze nici in anul 2005: ,,Ministrul de externe nu era Ana Pauker? Ba da, am cunoscut-o personal. Era o persoană dură, puternică, dar bine mobilată intelectual. Cred că era singura din conducerea PCR din acel timp, care putea vorbi coerent şi, relativ, logic, bineinteles dupa „logica” lor. Cunoştea foarte bine limba romană, vorbea foarte corect, spre deosebire de alţi activiţi, mai ales că mulţi erau de „import”, ajunşi în MAE” (www. plai-cu-,boi, 10/31/05, Toma Roman jr., Mihai Şora, Roşu de Paris, II, p. 1). Din 26 decembrie 1989, ministrul învăţământului.

24. Victor Babiuc. Evreu. Expert la Comisia Constituţională, 1990. Ministru de justiţie, 1990. Ministru de interne 1991-1992.

Dacă vreunul din cei nominalizaţi ca evrei, nu este evreu, în locul lui se pot aduce zece nume de evrei din înaltele structuri guvermamentale şi din alte instituţii. Si chiar de sub directa sa conducere. Sau condus de către aceştia şi de către alţii.

25. Sergiu Nicolaescu. Dar acesta este român, cu o creaţie cinematografica de excepţie, de autentic patriotism. Exista o explicaţie. Sergiu Nicolaescu este nepotul generalului Cambrea, comandantul Diviziei Tudor Vladimirescu, formată şi instruită în URSS de Ana Pauker. Beneficiarul regimului Ana Pauker-Silviu Brucan? Sergiu Nicolaescu. În anul 1947 era în prag de absolvire a Şcolii de Ofiţeri de Marina! Acum are loc un moment periculos pentru destinul tânărului Sergiu Nicolaescu. Tatăl sau e arestat, ajunge la Canal. Intreaga securitate română căzuse în mâna evreilor. In urma arestării tatălui său, este sfătuit să se interneze în spital şi neprezentandu-se la examene, a ramas fără Şcoala de Ofiţeri de Marină. Securiştii evrei nu-l abandonază, dar nici Sergiu Nicolaescu nu-i va părăsi niciodată. Termină o facultate tehnica şi ajunge inginer. A lucrat nu oriunde, ci în întreprinderile Ministerului Apărarii, în Departamentul Special, în 1954 fiind director la una din acestea. Nu a fost invitat să fie si ofiţer de securitate, nici nu a solicitat aşa ceva, dar trăia în chiar mediile inteligenţei şi puterii politice evreieşti. Cu aceştia ajunge să acţioneze în Decembrie 1989 la înlăturarea şi împuşcarea lui Nicolae Ceauşescu şi la consolidarea regimului iudaic post decembrist. KGB-iştii bolşevici de după 23 august 1944, rudeniile, urmaşii acestora, preiau din Decembrie 1989, toate frâiele puterii politice, precum cei de după 23 august.

Jocul la doua capete, KGB-MOSAD, sau, mai cuprinzător spus, KGB-evreimea internaţionala, este de notorietate publica.

Pentru Sergiu Nicolaescu, cel mai mare om politic este Silviu Brucan. Această opinie şi-a exprimat-o cu claritate, în ultimii ani, de mai multe ori.

Terorism evreiesc în România

,,În 1915 (în timpul neutralităţii noastre), agentul CĂTĂRĂU, basarabean, organizează faimosul atentat cu bombe împotriva Episcopiei ungare de la Hajdudoros (catolică), cu scopul de a provoca un conflict cu Austro-Ungaria, forţând România să iasă din neutralitate. Ana Rabinsohn organizează, împreună cu GOLDSTEIN, atentatul de la Senat (1920), ucigând pe Dimitrie GRECEANU, preşedintele Senatului şi pe un episcop ardelean. GOLDSTEIN e prins şi condamnat la ocnă, iar Ana scapă şi se refugiază în Elveţia […].

După reluarea relaţiilor diplomatice cu Sovietele (1934), Ana PAUKER revine în România, unde întreprinde o intensă agitaţie bolşevică. Este judecată şi condamnată la zece ani închisoare, de unde este eliberată în urma intervenţiei ministrului Germaniei la Bucureşti, FABRICIUS (alianţa germano-rusă, după pactul din 23 august 1939), şi, de ochii lumii, schimbată cu Moş Ion Codreanu, pe care îl luaseră ruşii, la ocuparea Basarabiei. Ana PAUKER este lipsită de cultură, n-are nici talent oratoric nici aparenţă fizică atrăgătoare; este însă un agent de execuţie extraordinar, ca o maşină infernală. Este vanitoasă, de o ambiţie fără limite, luxoasă, de o cruzime animalică, isterică şi imită pe Caterina a II-a chiar în aventurile amoroase…

Putea demonstra prin politica sa, faptul că era înainte de toate patrioată sovietică şi că URSS-ul şi expansiunea acesteia erau mai importante decât teoriile comuniste şi mai ales decât aspiraţiile românilor, pe care îi ura în mod deschis, fapt pe care nu căuta să-l ascundă… Sentimentul care a dominat intrigile sale politice a fost ura, acea ură care servea atât de bine scopurilor politice de expansiune prin forţă care îi plăcea atât de mult, în calitate de „dictator delegat” (Gh. Buzatu, România cu şi fără Antonescu, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 291-292, 296).

Gheorghe Gavrilă Copil”[1]

Comunismul – o creatie a sionistilor evrei, care a ucis zeci de milioane de oameni !

Karl Heinrich Marx ( 1818 – 1883 ), evreu, Germania, celebrul filosof, sociolog, teoretician politic, revolutionar, idol al comunismului. S-a casatorit cu o ruda a lui Nathan Mayer ( 1777 – 1836 ) – fondatorul Rothschild banking family of England.

Karl Marx a fost mason, s-a tras dintr-o familie de rabini, dar nici el si nici Engels n-au inventat comunismul. Ei au fost influentati direct de evreul Moses (Moshe) Hess (1812 – 1875) care a fost si unul din fondatorii socialismului. Este unul din creatorii anti-semitismului de tip modern, cititi va rog lucrarea sa “On the Jewish Question”:

„Aburi infernali se ridica si umplu creierul,
Pana cand innebunesc si inima mi se schimba cu desavarsire.
Vezi aceasta sabie?
Printul intunericului mi-a vandut-o.
Pentru mine el este cel care masoara timpul si da semnalul,
Cu tot mai multa indrazneala interpretez dansul mortii„[7]

Tot el mai scria ca instrumentele de tortura sunt bune deoarece asigura locuri de munca, atat fierarilor cat si calailor…

Comunismul în lume şi evreii este un subiect care se referă la rolul şi influenţa evreilor în mişcarea comunistă. “Enciclopedia Iudaică” scoasă de evrei la Ierusalim în Israel, la capitolul despre comunism, la pagina 792 afirmă că “mişcarea şi ideologia comunistă au jucat un rol important în viaţa evreiască”, în special în timpul anilor 1920-1930, dar şi în timpul cât şi după cel de-al doilea război mondial. Tot “Enciclopedia Iudaică” ţine să precizeze la pagina 793, că în toate comunităţile evreieşti comunismul s-a răspândit foarte mult, iar că in unele ţări, evreii au luat conducerea în partidele comuniste. Un alt aspect important care este explicat tot aici, este acela că evreii din proprie iniţiativă şi-au schimbat numele în unele neevreieşti cu scopul de a infirma dezvăluirile făcute de partidele de dreapta care spuneau despre comunism că este produsul conspiraţiei evreiesti.
Iudeo-marxismul

Rabinul S. Wise în “The American Bulletin” din 5 mai 1935 defineşte marxismul ca fiind de fapt iudaism: “Unii îi spun marxism, eu îi spun iudaism” – declara el. Un alt rabin Haryy Waton în lucrarea “Un program pentru evrei şi umanitate” la pagina 138 afirmă că “nu este un accident că iudaismul a dat nastere marxismului” şi de asemenea, că evreii au participat cu bucurie la dezvoltarea marxismului[2]. Dr. Oscar Levy în prefaţa scrisă de el la cartea “Importanţa Revoluţiei Ruse” a autorului George Pitt-Rivers din 1920, caracterizează bolşevismul ca fiind “o religie şi o credinţă” si îl numeşte “Stindardul Roşu” al profetului Karl Marx[3]. “Jewish Chronicle” din 4 aprilie 1919, scos la Londra spune că idealurile bolşevice sunt în consonanţă cu cele mai înalte idealuri ale iudaismului şi de aceea sunt aşa de mulţi evrei bolşevici[4] . Iar George Marlen în cartea “Stalin, Troţki, or Lenin“, publicată la New York in 1937, spune la pagina 414, că dacă istoria nu se îndreaptă către “internaţionalizarea comunismului”, el apreciază că “atunci rasa evreiască e condamnată”[5]. Trebuie menţionat faptul că părintele comunismului, Karl Marx, este prezentat în lucrarea “Evrei in lume. Dicţionar biografic” de Wigoder Geofrey, scoasă la editura evreiască “Hasefer” în 2001 la Bucureşti ca fiind “descendent (atât după mamă cât şi după tată al unei lungi genealogii de rabini”[6] [7]. Karl Marx este şi cel care împreună cu Friedrich Engels, a scris şi a publicat în 1848: Manifestul Partidului Comunist[8].
În Rusia

The American Hebrew din 20 septembrie 1920, la pagina 8, arată că revoluţia bolsevică din Rusia este “produsul creierelor evreiesti” precum şi “a nemulţumirii evreilor” şi că a avut loc datorită planificării făcută tot de ei, având ca obiectiv crearea unei noi ordini mondiale şi că ceea ce s-a făcut în Rusia va trebui extins la nivel mondial[9]. În acelasi dicţionar de personalităţi iudaice amintit mai sus şi scris de Wigoder Geofrey sunt prezentaţi şi liderii bolsevici de cel mai înalt rang (evident cei evrei), care au produs lovitura de stat bolşevică şi au condus regimul comunist sovietic[10]. Aceştia sunt: Vladimir Ilich Ulianov Lenin, evreu după mamă, presedintele Sovietului Suprem; Leo Trotsky (Lew Davonovich Bronstein), evreu, comisarul Armatei si Marinei; Josepf Visarionovich Stalin (Josiph David Vissarionovich Djugashvili-Kochba), evreu din Georgia, Comisar pentru Nationalităţi; Grigore Zinoviev (Apfelbaum), evreu, Comisar pentru Interne; Kohen (Volodarsky), evreu, Comisar pentru presă şi propagandă; Samuel Kaufmann, evreu, Comisar pentru Proprietăţi Rurale; Steinberg, evreu, Comisar pentru Justiţie; Schmidt, evreu, Comisar pentru Lucrări Publice; Ethel Knigkisen, evreică, Comisar pentru Aprovizionare; Pfenigstein, evreu, Comisar pentru Refugiati; Schlichten, evreu, Comisar pentru Confiscari de Imobile; Lurie, evreu, Presedinte Consiliul Suprem Economic; Kukor (Kukorsky), evreu, Comisar pentru Comert; Spitzberg, evreu, Comisar pentru Cultura; Urisky (Radomilsky), evreu Comisar pentru Alegeri; Simasko, evreu, Comisar pentru Sănătate[11]

De asemenea, Robert Wilton, care a fost corespondentul ziarului “London Times” în Rusia, citează în cartea sa “Ultimile zile ale Romanovilor”, date furnizate de presa sovietică potrivit cărora dintr-un număr de 556 de funcţionari importanţi ai regimului bolsevic, 457 erau evrei[12].
În România

În Basarabia un număr foarte mare de evrei erau adepţii miscării comuniste, “fiind membri ai diferitelor uniuni revoluţionare, comitete muncitoreşti şi ale sindicatelor”. În februarie 1920, toate organizaţiile evreiesti în frunte cu cele mai importante, “Poalei Sion”, “Bund”, “Tarbut”, “Societatea culturală”, la care s-au adăugat şi celelalte, au hotărât să se unească “şi au constituit conferbundul” pe care l-au afiliat la Partidul Comunist din Basarabia. Organizaţiile comuniste, în rândul cărora un număr extrem de însemnat al membrilor aparţineau populaţiei minoritare, “întreprindeau acţiuni îndreptate împotriva guvernării române din ţinut”[13].

Max Goldstein, un comunist evreu a fost cel care la 8 decembrie 1920 a comis primul atentat cu bombă din istoria României. Bomba a fost plasată în faţa Senatului. În atentat şi-au pierdut viaţa ministrul justiţiei Dimitrie Greceanu, senatorii Dimitrie Radu – Episcop de Oradea Mare, şi Spirea Gheorghiu – preşedintele Sfatului Negustorilor. Au fost rănite mai multe persoane, printre care şi generalul Coandă, presedintele Senatului[14].

Anul 1940 în contextul pierderii teritoriilor românesti Basarabia şi Bucovina de Nord, a consemnat atrocităţile comise de comuniştii evrei şi de populaţia neromână, împotriva armatei române şi a populaţiei civile româneşti. Aceste fapte sunt prezentate de Paul Goma în lucrarea “Săptămâna roşie”, în care a publicat documente şi mărturii ale vremii. Un astfel de episod este consemnat în data de 28 iunie, când comuniştii evrei din oraş au ocupat primăria şi poliţia, unde avocatul evreu Michel Flexor a luat cuvântul şi a defăimat autorităţile şi administraţia românească. În momentul în care au apărut comisarul ajutor Murafa Vladimir şi agentul Eustaţiu Gabriel, au fost percheziţionaţi apoi puşi cu mâinile în sus în Piaţa Unirii, la statuia generalului Poetaş, după care au fost împuşcaţi de acelaşi Michel Flexor[15].

Motivul pentru care evreii comunişti s-au manifestat în modul arătat mai sus era acela că ei doreau realizarea R. S. S. Evreieşti, iar administraţia română era percepută ca un obstacol în calea îndeplinirii acestui obiectiv. Tot Paul Goma arată că de la 23 august 1939, din perioada Pactului Hitler-Stalin, printre evrei circula “promisiunea fermă a Tovarăsului Stalin” că în Basarabia va fi constituită Republica Socialistă Sovietică Evreiască, iar “La Stampa” din ziua de 1 iulie 1940, relatează sub titlul “Ororile şi devastările comise de evrei în Basarabia şi Bucovina” despre “manifestările de mulţumire la adresa ocupantului rus” şi mai consemnează un fapt deosebit de grav, acela că la Cernăuţi se formase “un guvern provizoriu compus din evrei şi comunişti”, situaţii asemănătoare petrecându-se la Reni, Ismail dar şi în alte localităţi[16].

Referitor la situaţia de după 1949, chiar şi George Voicu admite în revista “Sfera politicii” că procentul evreilor în cadrul miscării comuniste era importantă, “mai mult decât dublă” în comparaţie cu numărul de membri ai minorităţii evreieşti consemnat în România[17]Tot în legătură cu ce s-a întâmplat după 1949, în special în Sighet dar nu numai, unde a fost una dintre cele mai criminale închisori comuniste, de exterminare a elitei românesti, Elie Wiesel, consemnează în carte sa “All Rivers Run to the Sea”, la paginile 147 – 148, că Armata Rosie a pus la conducerea poliţiei “tineri evrei comunişti” care s-au întors de la Bucureşti. Acelaşi tip de conducători au fost impuşi şi în cazul lagărelor de muncă şi al închisorilor. Wiesel, chiar se întreabă retoric: “În cine altcineva să fi avut ruşii încredere?” Modul în care au înţeles acesti evrei comunişti să-şi ducă la îndeplinire atribuţiile a fost să instaureze o adevărată teroare împotriva a tot ce era omeneşte. La Sighet au fost închişi printre alţii: Iuliu Maniu, Constantin Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu, Mihai Manoilescu, Constantin Argetoianu.

Gabriel Catalan şi Mircea Stănescu ne spun în lucrarea “Scurtă istorie a securităţii ” că puterea era exercitată în timpul regimului comunist “de un grup restrâns de persoane care formează Biroul Politic al CC al PCR”, si că această conducere era susţinută de trupele sovietice aflate in ţară precum şi de omniprezenta Securitate, iar că regimul era coordonat de CC al PCUS prin comisarii şi consilierii sovietici[18][18]. Pe acelaşi subiect, Gheorghe Gavrilă Copil afirmă că Biroul Politic al CC al PCR, reprezenta cel mai autoritar organism politic la acea vreme, iar că în conducere, în majoritatea cazurilor, posturile erau ocupate de evrei, în timp ce în structurile statului comunist român au fost peste zece mii de evrei comunişti.

Mai multe dovezi istorice aici -> http:// www.fara-secrete.ro/ comunismul-creatia-bancheri lor-evrei-pentru-a-subjuga -si-controla-cat-mai-mult- libertatea-oamenilor-zeci- de-milioane-de-oameni-omor ati-in-crimele-bolsevismul ui-si-peste-doua-milioane- in-romania.

Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra ceea ce s-a intamplat atunci, trebuie sa ne uitam la ceea ce spune fostul asasin economic, John Perkins, in documentarul Zeitgeist Addendum, dar si in cartea sa, devenita bestseller, „Confesiunile unui fost asasin economic”[2].

In prima faza se trimit asasinii economici, pentru a se corupe o tara, bogata in resurse (aur, petrol, wolfram etc.). Daca presedintele unei tari si premierul, aleg sa refuze acest imprumut, pe care FMI si Banca Mondiala, aleg sa-l bage pe gatul oamenilor, atunci se trimit „sacalii”, care fie asasineaza, fie aresteaza pe sefii de stat, care au curajul sa se opuna. „Sacalii” folosesc tactici speciale, platind oamenii sa iasa in strada, sa se revolte (asa cum facea cu Hugo Chaves si multi altii), apoi se aduce presa si lucrurile incep sa degenereze, iar totul pare, astfel incat „toata tara a iesit in strada”.

Se implinesc 25 de ani de la Lovitura de Stat din Decembrie 1989, iar putorile bolsevice, inca nu vor sa raspunda oamenilor la o intrebare, ce a devenit fundamentala: „Cine a tras in noi dupa 22 ?”

Cine a tras in voi, in parintii vostri, fratii ori rudele voastre, veti afla imediat. Ei se numesc „mercenari”, sunt platiti, alaturi de „sacali” sa participe la rasturnarea guvernelor. Nu mai este un mister faptul ca in cadrul Loviturii de Stat, din Decembrie 1989, au participat CIA, KGB, MOSSAD, dar si luptatori ai legiunii straine franceze.

Ce faceau acestia ?

Potrivit mitului oficial care a trebuit sa se propage in mentalul colectiv, „armata a tras in oameni, la ordinul lui Ceausescu”, ceea ce este o minciuna, caci el daduse ordin sa fie retrasi in cazarmi. Asadar, de ce este asa de greu in a se raspunde la intrebarea: „Cine a tras in noi dupa 22 ?”

Atunci cand oamenii, ii prindeau pe cei care trageau in ei, culmea, acestia nu stiau sa vorbeasca romaneste, unii avand fie accent francez, englez ori rusesc.

Ce se intampla dupa Lovitura de Stat ?

Dupa Lovitura de Stat (asa-zisa „Revolutie”), statul devine „democratic”, in sensul ca noul presedinte va fi ales de FMI si Banca Mondiala, adica de SUA, iar acea tara va fi atat de mult indatorata, incat acaesta nu va putea sa-si plateasca niciodata datoria, asadar va fi nevoita sa-si vada toate resursele, sa privatizeze absolut tot ce exista national in acea tara, devenind astfel o tara bananiera (o piata Globala de desfacere) !

Dar stati, ce v-am spus eu aici, este nimic, pe langa ceea ce o sa vedeti in acest documentar explosiv, pe care n-o sa-l vedeti difuzat la televiziunile din Romania si consider ca stiti de ce !

SURSE

1. http://www.miscarea.net/1-a-treia-lovitura-de-stat-evreiasca.htm

2. John Perkins in cartea sa „Confesiunile unui fost asasin economic”